100 de ani de la premiera filmului „The Kid” - primul lungmetraj semnat Charlie Chaplin
În 6 februarie 1921 este proiectat pentru prima dată, în sălile din SUA, filmul „The Kid”, primul lungmetraj semnat Charlie Chaplin, capodoperă a cinematografului mut.
PE ACEEAȘI TEMĂ
Au trecut 100 de ani de la premiera filmului The Kid, primul lungmetraj semnat Charlie Chaplin. Până la realizarea acestui film, Chaplin lucrase la peste o sută de filme, produse în studiourile a patru companii diferite: Keystone Studios, Essanay, Mutual și First National. Din 1914, anul în care Chaplin e reperat în turneu la New York de către proprietarii studioului Keystone, valoarea contractelor sale câștigă câte o cifră în plus cu fiecare an. Căci Chaplin schimbă anual studioul în căutarea libertății artistice și creative de care are nevoie. Dacă la Keystone câștiga 7.800 de dolari pe an, First Mutual îi oferă o remunerație de peste un milion de dolari pentru 8 filme, devenind în momentul în care semnează contractul (iunie 1917), cel mai bine plătit salariat din lume.
Filmele în care joacă durează maximum 30 de minute și înseamnă o bobină - maximum două. Filmele sunt proiectate în săli unde valoarea maximă a unui bilet de intrare nu depășește 5 cenți. Filmele lui Chaplin sunt văzute de aproximativ 12 milioane de spectatori zilnic , în săli de cinema din lumea întreagă. Doi ani după debutul său cinematografic, Chaplin este cel mai cunoscut om de pe planetă. Personajul său - Vagabondul - devine atât de popular încât la balurile și petrecerile vremii, 9 bărbați din 10 se îmbracă în personajul imaginat de Chaplin. Peste tot apar concursuri în care mersul și gagurile Vagabondului sunt copiate. Legenda spune că Chaplin însuși s-a prezentat incognito la un asemenea concurs și a ieșit de abia pe locul trei. Păpuși Chaplin sunt comercializate, iar imaginea vagabondului apare pe numeroase produse: cafea, tutun, ciocolată etc.
Chaplin este un fenomen planetar înainte de filmul The Kid. Odată cu succesul filmului, Chaplin devine cel mai cunoscut om din lume - în 1924 filmul fusese deja văzut în 50 de țări. Un critic al vremii remarcă fără exagerare că Charlie Chaplin întră în grupul super select al personalităților de care toată lumea a auzit, ceilalți doi protagoniști fiind Isus și Napoleon.
Chaplin scrie scenariul pentru The Kid într-o perioadă foarte dificilă. De frica unui scandal care ar fi putut să-i pună capăt carierei, Chaplin se căsătorește cu actrița Mildred Harris, în octombrie 1918. Harris are doar 16 ani și pretinde că este însărcinată. La acea vreme, relațiile sexuale cu minori sunt sancționate cu 25 de ani de închisoare. După căsătorie, sarcina se dovedește o alarmă falsă. Harris însă dă naștere primului copil Chaplin în iulie 1919. Copilul are malformații și trăiește doar câteva zile. La nici o lună după acest eveniment, Chaplin începe filmările la The Kid, al cărui scenarist, regizor și actor principal e. Filmul va necesita 9 luni de filmări și producție, iar în final va dura puțin peste 60 minute, adunate pe un total de șase bobine. Filmul va fi montat într-o cameră de hotel din Salt Lake City (Utah), unde Chaplin și-a pus la adăpost filmul, deoarece e în plin proces de divorț cu Mildred Harris, iar avocații actriței încearcă să pună mâna pe bunurile lui Chaplin, inclusiv pe sutele de metri de peliculă nou-filmată.
În The Kid, Chaplin se autodepășește, propunând publicului lacrimi și râs savuros. Reușita filmului se datorează în parte și partenerului de ecran - Jackie Coogan - copilul actor care este egalul - în miniatură - al lui Chaplin. Când filmările încep, Coogan are doar 4 ani, dar nu este începător în actorie. Chaplin îl reperase pe scena teatrului Orpheum din Los Angeles - o scenă dedicată în exclusivitate spectacolelor de vodevil. Vodevilul a fost universitatea de teatru a lui Chaplin, genul artistic în mijlocul căruia a crescut și s-a perfecționat. Părinții lui Chaplin au fost amândoi artiști de gen. Tatăl său chiar s-a bucurat de succes, în timp ce mama sa a trebuit să abandoneze din cauza vocii fragile. Chaplin a petrecut multe seri în culise, așteptându-și mama să-și termine numărul. Într-o seară, pe când avea doar cinci ani, mama sa rămâne pe scenă fără voce. Pentru a-și salva onoarea părintelui, Chaplin intră pe scenă și continuă numărul. Este ovaționat și aplaudat, la fel cum Coogan este aplaudat pe scena de la Orpheum.
Subiectul filmului este simplu: o tânără dă naștere unui copil dintr-o relație cu un artist-pictor. Cei doi nu formează un cuplu, iar mama nu poate păstra copilul. În fața unei vile este garat un automobil luxos, iar tânăra se hotărăște să-și abandoneze copilul pe bancheta din spate, sperând că familia înstărită se va ocupa de copil. În hăinuțele noului născut, tânăra mamă lasă un bilet cu rugămintea ca acel copil să fie iubit. Crezând că a găsit soluția, tânără mamă pleacă, cu inima frântă. Mașina este însă furată și cei doi hoți se trezesc cu un copil pe care nu ezită să-l abandoneze într-un cartier sărac. Aici locuiește Vagabondul, care îl găsește. Uimit, Vagabondul încearcă să descopere persoana care ar fi putut pierde copilul. Cum nu găsește pe nimeni care să reclame copilul și neavând inima să-l abandoneze pe stradă, Vagabondul ia copilul în mansarda lui decrepită. Timpul trece și suntem 5 ani după incident. Cu mult umor și speranță este povestită viața celor doi. Mizeria e doar un decor sordid, căci cei doi sunt fericiți și se ajută unul pe celălalt: copilul sparge geamuri - ca orice ștrengar de stradă, iar Vagabondul este geamgiu și, ca prin miracol, mereu se află la locul potrivit ori de câte ori se sparge un geam. Între timp, spectatorul află că mama copilului a devenit o artistă de succes care își petrece timpul liber făcând acte de caritate, implicându-se în special în munca cu copiii din cartierele sărace. Așa își întâlnește propriul copil, fără însă să-l recunoască. Într-o zi, copilul se bate pe stradă cu un vecin mai mare și prezența doctorului este necesară. În fața doctorului, Vagabondul se vede nevoit să recunoască că nu este tatăl copilului. Se pune în mișcare un întreg mecanism de stat care preia copilul pentru a-l duce într-un centru care se ocupă de orfani. Scena în care copilul e despărțit cu forța de Vagabond este sfâșietoare și a înlăcrimat generații de spectatori. Chiar și azi, cine are curiozitatea să revadă filmul va fi surprins de modernitatea scenei: jocul actorilor, poziția și unghiul camerei de filmat. Filmul are însă un happy-end. Mama copilului își identifică odrasla grație biletului pe care-l scrisese în urmă cu 5 ani și care acum e în posesia autorităților. Scena de final îl arată pe Vagabond, în hainele lui ponosite, urcând treptele unei vile unde de acum locuiește copilul. Finalul fericit e doar sugerat, căci camera nu filmează regăsirea.
Mansarda în care Vagabondul și copilul locuiesc este o replică a mansardei în care Chaplin a crescut cu mama sa și cu fratele său vitreg, Syd. Filmul are o dimensiune de critică socială, punând în discuție soarta atâtor copii cu mame obligate să-i abandoneze. Încă din anii ’20, Chaplin milita pentru cei mulți și oprimați, pledând pentru venitul minim garantat, pentru repausul duminical și pentru o zi de lucru de doar 8 ore etc.
Rolul mamei este interpretat de Edna Purviance, prima soție a lui Charlie Chaplin. Cei doi au făcut împreună peste 30 de filme. În film apare la un moment dat și Lita Grey. La cei 12 ani pe care-i avea la momentul realizării filmului, copilul-actor va deveni a treia soție a lui Chaplin, în timpul filmărilor de la Gold Rush, patru ani mai târziu.Un alt scandal evitat de justiție, pansat cu un mariaj, doi copii și un alt divorț care s-a terminat cu detalii picante în presa din întreaga lume, dar mai ales cea americană.
În filmele sale, Chaplin vorbește despre cei cărora visul american le este interzis. Cu fiecare lungmetraj pe care-l face, Chaplin devine din ce în ce mai incomod pentru marii magnați americani și sistemul economic promovat de aceștia. Dacă în 1910, anul în care ajunge pentru prima dată în SUA, America îi pare locul potrivit tocmai pentru că, spre deosebire de Marea Britanie, nu există clase sociale, după 10 ani Chaplin știe că America înseamnă și oameni ai străzii, sărăcie și exploatare prin muncă.
În anii ’60, Chaplin compune și înregistrează o mare parte din muzica filmelor sale, astfel că acela care vede azi The Kid beneficiază și de coloana sonoră semnată Chaplin. Filmul ca revanșă socială, filmul ca terapie - iată sursa primară a filmelor sale. Cu un tată mort la 38 de ani de alcoolism, o mamă internată ani la rând pentru că sărăcia o face să-și piardă mințile, Chaplin își depășește condiția doar pentru că știe să observe oamenii. Iar felul său sensibil de a-i privi este încă modern și de actualitate. Un motiv în plus să revedeți The Kid la 100 de ani de la prima proiecție. //
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu